Lumea Warhammer 40,000 a dat naștere unui număr considerabil de jocuri video de calitate variată, pe lângă miniaturile sale de masă. Deși majoritatea sunt în general mediocre, Space Marine II de anul trecut s-a dovedit a fi una dintre surprizele plăcute ale anului.
De aceea este cu siguranță pozitiv că prima parte a seriei din 2011 va primi un remaster și un mic facelift. Acum aproape 15 ani, am dat primului joc un scor decent, dar cum se compară acest titlu vechi când este actualizat pentru astăzi?
Un lucru este sigur: Space Marine este un trăgător solid în care pistolul cu bolt cântă, iar orcii spațiali sunt eliminați într-un ritm constant, ca o bandă transportoare. Adâncimea este compensată de sânge, așa cum este tipic în universul grimdark W40K. "WAAAGH!" a strigat orkul primind un glonț în cap.
Merită menționat că acesta este un remaster, nu un remake, așa că cei deja familiarizați cu lansarea din 2011 nu vor găsi prea multe lucruri noi. Totuși, noii veniți vor primi actualizări grafice și de uzabilitate, împreună cu toate DLC-urile lansate anterior.
Acțiunea începe cu orcii care atacă lumea-forjă Graia, casa mașinoșilor de război Titan Invictus. Pe măsură ce situația se agravează, Ultramarines sunt folosiți pentru a rezolva problema, conduși de Captain Demetrian Titus controlat de jucător. Comportamentul neobișnuit de organizat al orcilor stârnește imediat suspiciuni, iar curând alți dușmani, în afară de brutele cu piele verde, intră pe scenă.
Povestea principală avansează ca un tren blindat – și, firesc, poți chiar să te urci într-unul. Ultramarines au acces la o armă de corp la corp, patru arme la distanță și grenade. Echipamentul nou este preluat într-un ritm constant, dar nu poți căra totul deodată. Jucătorii trebuie să aleagă ce arme se potrivesc stilului lor de joc.
Ocazional, ritmul este condimentat cu un rucsac de sărituri care poate fi folosit doar în anumite secțiuni. Să sari și să lovești inamicii cu un atac în picaj este destul de ușor.
Titus are un scut și o bară de viață. Scutul se regenerează automat după o scurtă pauză, dar orice daună care pătrunde necesită o soluție mai directă. Nu există pachete de sănătate; În schimb, te vindeci executând atacuri de execuție asupra inamicilor amețiți.
Executarea acestor mișcări finale necesită puțină planificare. Inamicii mai mici sunt ușor de amețit, dar activarea execuției declanșează o animație spectaculoasă care durează câteva secunde. Este tare, dar te lasă expus atacurilor inamicilor. Prin urmare, execuțiile sunt cel mai bine folosite împotriva inamicilor izolați sau separați.
Pentru veteranii Soulsborne, luptele pot părea rigide: nu există buton de blocare, iar chiar și rostogolirea de evitare este destul de lentă. Acest lucru face ușor să fii copleșit de roiurile de inamici, ceea ce duce adesea la moarte rapide chiar și pe dificultate normală.
De fapt, aproape fiecare moarte pe care am suferit-o a venit din prea multă încredere în lupta corp la corp. După câteva încercări, am renunțat la toporul de putere și m-am concentrat pe lupta la distanță. Muniția este în general din belșug, atâta timp cât nu te concentrezi pe folosirea lansatorului de grenade sau a altor arme grele.
O altă ajustare la mijlocul jocului a fost renunțarea la controller și trecerea la țintirea mouse-ului. În jocurile axate pe melee, controllerul este adesea cea mai bună alegere, dar în ciuda asistenței la țintire, folosirea mouse-ului a făcut jocul vizibil mai ușor. Bănuiesc că dezvoltatorii nu au intenționat asta, dar pistolul standard cu bolt este surprinzător de eficient când poți trage în cap din spatele acoperirii.
Împușcătura este distractivă, dar lupta corp la corp stângace diminuează fantezia de putere care este centrală în jocuri ca acesta. Sabia cu lanț arată impresionant, dar nu se simte puternică când mulțimi de orci îți îndoaie armura. Ești copleșit prea ușor, ceea ce face armele de luptă corp la corp mai puțin viabile. În plus, inamicii așezați în poziții înalte trebuie oricum eliminați cu foc de la distanță.
Grafica a fost ajustată, dar marketingul a fost clar echilibrat cu promisiuni. Da, rezoluția 4K este disponibilă, iar animațiile personajelor au fost fără îndoială îmbunătățite, dar lumea încă pare demodată. Acest lucru era impresionant în 2011, dar astăzi vizualul pare aproape retro.
Pe de altă parte, ușurința de utilizare a fost îmbunătățită: HUD-ul a fost complet refăcut, iar controalele s-au simțit solide atât pe controller, cât și pe tastatură. Totuși, detalii mici dezvăluie vârsta jocului: de exemplu, nu poți schimba controalele sau setările grafice în timpul jocului – trebuie să revii la meniul principal. Schimbarea armelor pe un controller mi s-a părut și ea ciudat de greoaie.
Povestea este tipică Warhammer: nu există un motiv mai profund pentru conflict, dar în ciuda atitudinii stoice și macho a Ultramarines, vei întâlni emoții mari, sacrificii și trădări la fiecare pas. Nu vorbim aici despre literatură avansată – mai degrabă pulpă standard W40K.
Deși lupta pare aproape palpabilă fizic, campania începe în cele din urmă să devină repetitivă, în ciuda duratei sale relativ scurte. Coechipierii controlați de AI care îl însoțesc sunt în mare parte inutili, deși cel puțin nu stau în calea activă.
Cea mai mare investiție în Master Crafted Edition este în actualizările sale multiplayer. Pe lângă toate DLC-urile multiplayer incluse, jocul suportă acum cross-play între platforme. Este o completare grozavă! Totuși, din cauza lipsei prietenilor, multiplayer-ul nu a fost testat în această recenzie.
Warhammer 40,000 continuă să evolueze și să se rafineze. Chiar și astăzi, multe shootere tactice din anii '90 rămân experiențe solide de gaming. Din păcate, jocurile de acțiune nu au îmbătrânit la fel de grațios. Chiar și cu remasterizarea, Space Marine rămâne fără îndoială un joc de generația trecută după 14 ani.
Este o relicvă care merită explorată, dar pentru cei care tocmai au jucat continuarea, ar putea fi un șoc. Jocul funcționează, dar jucătorii de azi au opțiuni mai bune.
