După ce mulți ani nu au dat semne de viață, seria Prince of Persia a revenit în 2024 cu două titluri: fenomenalul, dar trecut cu vederea, Metroidvania The Lost Crown și un roguelite sub forma The Rogue Prince of Persia. Aceasta din urmă a fost o lansare în Early Access, dar acum ediția 1.0 a sosit în sfârșit. Fanii l-au urmărit cu entuziasm și a venit timpul să vedem dacă jocul complet va fi la înălțimea așteptărilor.
Jocurile cu Acces Timpuriu pot trăi un fel de existență suspendată de potențial pur, liberă de privirea critică obișnuită. Ideile bune pot fi lăsate să strălucească, în timp ce defectele și neajunsurile pot fi mai ușor iertate, deoarece jocul nu este încă terminat. Există exemple proaste de jocuri care au existat astfel de peste 10 ani, dar din fericire există și exemple bune în care dezvoltatorii reușesc să folosească Early Access pentru a modela jocul într-o direcție pozitivă, menținând economia pe linia de plutire. Baldur's Gate III a reușit, seria Hades a reușit cu mare succes, iar The Rogue Prince of Persia este, din fericire, și una dintre cele bune. Evil Empire a creat o experiență frumoasă și bine rotunjită, care pare completă și finalizată odată cu actualizarea sa la versiunea 1.0.
Primul lucru pe care îl observi când începi Rogue Prince este stilul grafic distinctiv. Are un stil unic și caricatural care nu se regăsește prea mult în alte jocuri, referindu-se mai mult la lucrările lui Tartakovsky precum Primal, Samurai Jack și Clone Wars. Acum un an, stilul era și mai unic, dar pe baza feedback-ului publicului, i-au făcut o revizuire. În special, designul personajelor a devenit mai detaliat, fețele au căpătat mai multe trăsături și ochi mai expresivi, iar pielea prințului a devenit, ei bine, de culoarea pielii în loc de mov. Schimbările sunt mai atractive, cred, pentru un public mai larg, dar au pierdut și puțin din unicitatea stilului. Totuși, jocul excelează în continuare prin atractivitatea vizuală imediată. Nu va fi pe gustul tuturor, dar este artistic puternic și interesant oricum. Din păcate, nu este întotdeauna folosit la potențialul său maxim și jocul poate deveni plictisitor pe termen lung, dar asta ține la fel de mult de designul nivelurilor.
Rogue Prince este un joc roguelite 2D creat de dezvoltatorul Dead Cells Evil Empire, care și-a făcut un nume ca un câștigător în acest gen, mai ales datorită expansiunii Return to Castlevania, și îți poți imagina ușor ca Prince of Persia să fie menționat și ca posibil DLC. Oricum, este clar că Rogue Prince este legat de Dead Cells. Nivelurile sunt structurate în același mod. Adesea te deplasezi prin camere și tuneluri care sunt parțial plasate aleatoriu. Anumite obiecte fac parte regulat din zone, dar pot fi plasate în locații noi. Din păcate, stilul vizual se pierde în acest design al nivelurilor. De cele mai multe ori alergi prin coridoare unde restul imaginii este doar scoarța terestră sau o clădire tăiată. Prin urmare, nu se întâmplă nimic în majoritatea imaginii, este doar spațiu gol plin de culoare și un model distinct, iar cum genul dictează să treci prin aceleași medii iar și iar, din păcate devine plictisitor de privit pe termen lung. Există banda galbenă, banda albastră etc. Sunt momente când ieși la vedere și fundalul este lăsat să trăiască. Aici jocul devine cu adevărat frumos și îți faci o idee mai clară despre univers. Pur și simplu se întâmplă prea rar ca să fii dusă cu adevărat în lumea altfel frumoasă.
Aceeași problemă se aplică și coloanei sonore. Muzica este grozavă, un fel de neo-folk din Orientul Mijlociu, dar unele piese au un caracter sau o melodie repetată de atâtea ori încât te va bântui în somn. Joc jocuri video de câțiva ani și poate doar eu, dar am ajuns în punctul în care este un păcat real în designul jocurilor să subjugi gameplay-ul cu melodii enervante.
Dacă ai jucat Dead Cells, vei recunoaște multe elemente în Rogue Prince. Fiind un roguelite, fiecare parcurgere este caracterizată de aleatorietate. Acest lucru se aplică modului în care este structurată o zonă, dar și echipamentului pe care îl primești. Nu poți alege dinainte ce arme vrei să aduci, dar poți debloca treptat tot mai multe. Acest lucru se face prin colectarea sufletelor hunilor invadatori. Când te întorci la început, poți folosi aceste arme pentru a debloca mai multe arme sau amulete. Amuletele pot avea efecte asupra tuturor atacurilor și îți pot oferi alte beneficii. De exemplu, o amuletă îți poate da o șansă de 20% să aprinzi un inamic, iar alta îți poate oferi 20% daune suplimentare când ataci un inamic în flăcări. Astfel, poți vedea rapid cum armele și amuletele pot fi combinate în combinații foarte puternice. Deoarece echipamentul care apare în timpul unui playthrough este parțial aleatoriu, nu poți planifica combinația perfectă, ci trebuie să fii flexibil și să-ți schimbi strategia pe parcurs. Dar acest lucru este un lucru bun și poate duce la evoluții surprinzătoare. O rundă care pare fără speranță se poate dovedi brusc a fi cea care te duce până la boss, pe măsură ce apare brusc o nouă sinergie.
Deși lupta amintește de Dead Cells, există mult mai multă finețe în Rogue Prince. Acest lucru se datorează în principal modului dinamic în care Prince se poate mișca. Acesta este poate cel mai bun sistem de mișcare/parkour din orice joc 2D, iar dinamica vine din posibilitatea de a alerga pe pereți. Prince poate alerga o distanță fixă pe un perete care resetează săritura și dash-ul, astfel încât poți sări din nou și alerga din nou pe un perete etc. Deoarece nu poți folosi scuturi sau parry atacurile inamicilor, este esențial să folosești agilitatea și viteza Prince, mai ales când sunt mulți inamici pe ecran.
Deși sistemul de luptă este bun, suferă de aceeași problemă ca și celelalte aspecte menționate; că pe termen lung poate deveni puțin plictisitor. Totuși, acest lucru ține mai puțin de sistem în sine, ci de designul inamicilor, care este monoton. Există o mare varietate de adversari care atacă în moduri diferite. Totuși, în cele din urmă se contopesc și nu sunt multe dintre ele cu adevărat memorabile sau care să iasă în evidență. Vizual, există 50 de grade de gri: este griul mic, griul mare, griul care trage, etc. Totuși, acest lucru nu se aplică boss-ilor, care sunt memorabili și momente importante ale unei run-uri. Mișcarea și parkour-ul nu sunt folosite corespunzător. Este aproape păcat că un sistem atât de bun și fluid nu este folosit într-un design de nivel mai interesant. În The Lost Crown, au fost multe secvențe în care trebuia să stăpânești complet mișcările Prince pentru a trece peste, dar aici acestea nu sunt cu adevărat prezente. Uneori are un gust puțin asemănător, dar poate pentru că nivelurile trebuie mereu parțial randomizate, nu a fost posibil să creezi secvențe similare. Asta nu diminuează faptul că gameplay-ul general este bine conceput și fluid. Evil Empire a depus evident mult efort în ajustare fină până la punctul în care simți mereu că ai controlul.
Într-un roguelite, ar trebui să existe un motiv în poveste pentru ca protagonistul să moară iar și iar și să devină treptat mai bun. Nu vreau să dezvălui prea multe aici, dar Prince deține un amulet care îl aduce înapoi la viață, sau mai degrabă îl duce înapoi în timp, în ultimul loc unde a dormit. Povestea din Rogue Prince are loc astfel într-o zi în care Persia a fost invadată de huni, iar apoi se repetă. Începi ziua în Oază. Oaza este un buzunar în afara acestei bucle temporale, și prin urmare Prince poate avea o evoluție în relație cu oamenii pe care îi întâlnește și îi salvează aici. În loc de linii de misiuni, ai o hartă mentală. Pe măsură ce aduni informații din diferitele căi, evenimente diferite sunt legate între ele. Într-un fel, acest lucru permite Prince să fie în mai multe locuri în același timp, de exemplu, salvând mai multe persoane care ar muri în același timp în linia temporală. Este o premisă foarte interesantă care funcționează practic bine, dar ar fi putut fi folosită mai mult. Mi-ar fi plăcut să văd consecințe mai mari mai târziu în linia temporală, bazate pe problemele pe care le rezolvi mai devreme.
Mi-a luat cam 25 de ore să descifrez harta mentală și să ajung la "adevăratul" final. Nu simțeam că îmi scapă ceva sau că există fire pe care nu le-am urmărit. The Rogue Prince of Persia este o experiență foarte bine rotunjită și finalizată, care poate fi aproape revigorantă într-un gen ce poate continua la nesfârșit. De asemenea, reduce impactul problemelor jocului, deoarece pur și simplu nu au timp să devină probleme majore. The Rogue Prince of Persia leagă toate aspectele genului într-un joc solid care va entuziasma atât fanii roguelite-urilor, cât și pe cei nou-veniți.
