Permiteți-mi să încep cu o mărturisire: Hotline Miami mi-a trecut mereu pe lângă mine. L-am încercat când era disponibil gratuit pe PSN, mi-am dat seama că toți ceilalți păreau să-l iubească și l-am oprit fără să înțeleg ce farmec. Așadar, când Kusan: City of Wolves este descris ca un succesor spiritual, ar trebui, logic, să fiu persoana greșită pentru această sarcină. În schimb, iată-mă, după ce am văzut genericul rulând, un fan recent convertit.
Kusan este un oraș-port scăldat de neon, undeva între Busan, Hong Kong și Tokyo, populat mai degrabă de fabule decât de oameni. Joci ca Jin, o creatură felină și fost soldat care acum își vinde violența celui mai mare ofertant, iar misiunea care o ia razna se învârte în jurul lui Haru, o fată cu o putere psihotică suficient de puternică încât să distrugă întregul oraș. În jurul lor se învârt bande, soldați corupți și vechi camarazi de arme, iar titlul face aluzie la expresia franceză pentru ora amurgului dintre câine și lup ("entre chien et loup"), momentul în care nu mai poți spune cine este prieten și cine vrea să mori.
Jin ținând-o pe Haru, cu partenera lui Ayn în fundal.
Pe hârtie, e simplu. O perspectivă de sus, un buton pentru luptă corp la corp, unul pentru arme și inamici care mor la fel de repede ca tine. O lovitură este suficientă pentru ambele părți. În practică, fiecare nivel este un mic puzzle de crimă în care planifici traseul optim prin camere. O lovitură încărcată cu pumnul de fier War Hand (gândește-te la brațul lui Bucky din The Avengers) sparge o ușă direct în gâtul unui paznic neștiutor, apoi un cuțit este înfipt în fața celuilalt, dar trebuie ridicat pentru a fi folosit din nou, în timp ce un pistol este reîncărcat de inamici care acționează ca niște cutii de muniție ambulante. Ori ești tocătorul de carne, ori ajungi în ea. Este îmbibată de sânge într-un mod care ar trebui să fie neliniștitor, dar stilul de basm mută violența mai aproape de Tarantino decât de snuff, iar când totul se leagă, senzația este pură Boondock Saints.
Kusan este o fabulă sângeroasă.
Forța motrice din spatele tuturor acestor lucruri este sistemul de evaluare. Fiecare dintre cele 54 de niveluri, răspândite pe patru capitole pe care jocul le numără de la zero, este evaluat pe timp, ucideri, combo-uri, stil, curaj, parare și bonus, de la nivelul de amenințare al victimelor tale până la cât de repede aduni moneda este luată în calcul. Ratingul maxim, SS, te obligă să execuți fiecare inamic fără cea mai mică ezitare sau întârziere. Mi-am dat seama rapid că nu pot să merg mai departe fără un scor perfect, iar jocul știe asta. Dacă îți atingi SS-ul și apoi distrugi fiecare piesă de mobilier din cameră, monedă suplimentară cade asupra ta. Am fost un băiat cuminte, am ucis curat și am făcut praf totul, și sunt răsplătit generos pentru asta. Sistemul de punctaj pare dur, dar corect, iar soluția constă în încercare și eroare până când ruta și combo-ul optim sunt găsite fără nicio greșeală de cadru.
Acordarea celor mai multe note și distrugerea interioarelor este unul dintre cele mai mari momente forte ale jocului.
Acum, la cel mai profund strat al jocului și cel mai practic sfat pentru consumatori din recenzie: poți parura atât loviturile, cât și glonțele, întâmpinându-le cu propriile lovituri, iar dacă reușești, trăgătorul moare din cauza propriului glonț. Îl numesc "Bulletakido" și este una dintre cele mai palpitante senzații pe care le-am trăit vreodată într-un joc de acțiune. Dar fereastra de oportunitate este mică, iar pe televizorul meu, care adaugă cam 25 milisecunde de întârziere, puteam vedea avertizarea intermitentă a inamicilor, dar nu puteam niciodată să-mi cronometrez răspunsul. Abia când am mutat consola pe un ecran cu latență mică, parajele au început să lovească constant, și atunci s-a deschis The Matrix. Jocul suportă și un mod de 120Hz pe PS5, care în timpul orelor mele de joc s-a simțit stabil și fără sacadări vizibile, ceea ce este exact prioritatea potrivită pentru un joc care prosperă la zecimi de secundă. Shooterele îmbunătățite înlocuiesc ulterior clipirea cu o animație mai subtilă, cu o întârziere de jumătate de secundă înainte de foc, așa că există loc de îmbunătățire chiar și pentru cei care cred că au stăpânit subiectul. Mesajul este simplu: joacă pe cel mai rapid ecran pe care îl poți găsi, pentru că acolo Kusan își arată partea cea mai bună.
Sistemul de upgrade este proiectat inteligent. Fiecare abilitate este un bloc de Tetris care poate fi plasat într-un spațiu limitat, deci este mai puțin despre a colecta totul și mai mult despre alegerea uneltei potrivite pentru nivelul potrivit. Unele niveluri oferă și șuruburi suplimentare dacă alegi abilități specifice, ceea ce este o modalitate elegantă pentru dezvoltatori de a sugera combinații fără să ți le impună. Ulterior, sunt introduse plăcile de circuit, care deblochează mai multe sloturi și comprimă preferatele tale astfel încât să ocupe mai puțin spațiu. Dar aici se află și cea mai mare obiecție a mea, în afară de poveste.
Din actul al treilea încolo, șuruburile și-au îndeplinit scopul; totul este la maximum, plăcile de circuit sunt singurul lucru care contează, iar eu rămân cu un surplus pe care nu îl pot cheltui pe nimic de valoare. Strategia mea economie, bazată pe motto-ul "cel care salvează are", unde totul mergea spre arma finală și aparent cea mai bună, s-a dovedit a fi de asemenea optimă; Iar o economie în care acumularea aducând beneficii contrazice cel mai bine ideea că diferite build-uri ar trebui să încurajeze experimentarea.
Sistemul de upgrade pare proaspăt și inovator.
Aceasta duce la cea mai interesantă caracteristică a jocului: nu există un nivel de dificultate. Ștacheta este stabilită în întregime de propria ta ambiție, iar toate stimulentele de a juca cu îndrăzneală se află în tabela de scor. Criteriul "curajului" acordă chiar puncte suplimentare pentru a înfrunta mai mulți inamici deodată, dar când, spre final, am renunțat la vânătoarea SS ca să termin jocul la timp, morcovii au dispărut instantaneu și mi-am dat seama cât de mult din farmec era exact acolo. Dintr-o dată, stăteam răbdător într-o ușă, dând lovituri drepte cu dreapta fiecărui inamic care intra, nivel după nivel, iar jocul nu a încercat să mă oprească. Cu alte cuvinte, Kusan este exact la fel de bun pe cât alegi tu să-l faci. Pentru perfecționiștii și completiștii care țintesc stelele, este o mină de aur de profunzime și scalabilitate, dar pentru cei care vor doar să-l parcurgă, este un joc considerabil mai superficial.
În stânga sus: Este posibil să stai în spatele unei uși și să ataci, dar strică farmecul jocului. Sus dreapta: Adesea te vei confrunta cu o amenințare copleșitoare din partea inamicului. În stânga jos: Kusan oferă o varietate de gameplay. Dreapta jos: Așteaptă-te să mori iar și iar.
Dar povestea? Este cel mai slab aspect al jocului. Dialogul este stângaci, umorul rareori se potrivește, iar bine în joc nu puteam explica cu încredere pentru cine lupta Jin sau de ce. Într-o scenă, el măcelărește un laborator, doar pentru a se ridica o secundă mai târziu contemplând alegerile de carieră ale oamenilor de știință morți și tot sângele, iar contrastul dintre ceea ce face și ceea ce gândește este izbitor de puternic. În același timp, actul final merită laude. Acolo, intriga se rezolvă, personajele își găsesc în sfârșit rolurile, iar povestea este legată de alegeri dificile și destine incomode în cea mai bună tradiție a povestirii coreene. Scenele cinematice în stil benzi desenate sunt constant stilate, tăioase și captivante, chiar și atunci când dialogul slăbește, iar peisajul sonor face mai mult decât partea sa pentru a crea atmosfera. Coloana sonoră a lui Loptimist, plină de 808, propulsează fiecare schimb de focuri înainte și face ca reluarea nivelurilor să fie o plăcere, în timp ce efectele sonore – de la impacturile grenadelor până la flăcările din scena de deschidere – îl fac pe audiofilul din mine să-i dea două degete mari în sus.
Stilul narativ al jocului este transmis prin coperți de benzi desenate, care sunt foarte bine concepute.
Șefii merită o secțiune a lor. Chiar și primul, care este un babuin care aruncă grenade și care, în a doua fază, trage raze laser în jurul cărora trebuie să dansezi în timp ce oamenii săi îți refac muniția, stabilește tonul. Învață tiparele, adaptează-ți construcția, execută impecabil, asta e soluția. Boss-ul final m-a ținut blocat timp de trei sferturi de oră într-un ciclu de moarte constantă, până când am fost nevoit să-mi regândesc întregul set de abilități și în cele din urmă am reușit runda perfectă. Am țipat tare. Este genul de catharsis pe care doar acest tip de joc o poate oferi, și merită fiecare înjurături pe parcurs.
Kusan: City of Wolves este un joc axat pe gameplay în cel mai bun sens al cuvântului, construit de patru persoane care înțeleg clar ce înseamnă "flow". Povestea ar fi avut aceeași grijă ca și lupta, iar economia își pierde avântul spre final, dar asta nu diminuează gameplay-ul excelent. Parcurgerea mea a durat șapte ore, totuși bara de progres este doar la 75 la sută; jumătate din niveluri încă nu au fost finalizate corespunzător, iar dorința de a remedia asta este deja prezentă. Acesta este unul dintre cele mai captivante jocuri pe care le-am avut de mult timp, cu condiția să-l abordezi în termeni proprii.
Hotline Miami poate că m-a trecut cu vederea, dar Kusan m-a transformat într-un credincios.
